copac genealogic şubred (după Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul Teodosie)

fiul meu
să n-ai nicio frică

ai grijă
să fii mereu fără prea multe griji

fiul meu
o să te-nvăţ cum să mesteci mentă
să nu se prindă maică-ta (astăzi
eventuala mea nevastă – dar ţie mamă şi după) c-ai fumat
o să te duc timpuriu cu bicicleta în zona bordelurilor
şi-o să colindăm podgorii însorite
o să furăm mere (că-s totdeauna mai bune ca ale noastre)
o să facem iarna femei de zăpadă – nu oameni,
că doar nu suntem pe invers…
o să batem mingea (şi pe cel care tot zice că e a lui)
că n-o să dăm (că de unde) banii pe prostii
o să petrecem o copilărie întreagă (şi-a mea prelungită duios)
va trebui uneori să treci şi pe la şcoală, nu te speria
duminica e mai puţin aglomerat
să nu fii bun doar la o(poate fi zero) materie, cum am fost eu la
recreaţie – obiectul la care străluceam…
nu ţi-o pune cu profesoarele că e inutil, tot te va buşi pentru la toamnă
şi-apoi sper ca până creşti tu să se desfiinţeze şcoala
cum au făcut şi cu armata
(iar bicicleta îşi va şti dinainte traseul)
nu gândi să-ţi baţi capul cu vreo meserie
musafir ţi-e suficient
munca înseamnă jug şi tu nu eşti bou ca mine
dacă laşi pe vreo una(-două) gravidă zii să-l facă şi adă-l la maică-ta
ei îi plac mult copiii
nu intra în politică, acolo sunt doar incerţii şi tu eşti bărbat ce naiba
nu te lua de băut, fă un cult din vinul viu (că doar e din viţă de… vie)
să ai cât mai multe pasiuni dar nu pune întreg sufletul niciuneia
la un punct anume viciile şi virtuţile sunt convergente
nu copia modele, cu atât mai puţin pe mine, fii zilnic un Tu inovat
dacă observi din ce în ce un bătrân că îţi umblă în oglindă
nu te prinde ca un patetic şi un ramolit
să dai sfaturi la copiii tăi, lasă-i să se descurce cumva

viaţa-i un prilej totdeauna neprielnic de a fi

un fel de zadar de lux
o bucurie ce sfârşeşte în reproş
un reproş care nu se mai vindecă, un pod subţire şi şubred spre
marea lumină

un singur lucru să ai în vedere totdeauna:
credinţa

orice şi oricine ai fi fără ea eşti …pfiu… nimic

………………………………………………..
dacă nu te-a născut încă
(actuala asta a mea)
poate că-i mai bine să-ţi vezi de fiindul tău acolo
în lumea proiecţiilor

nu vezi ce scârbă sublimă de viaţă e pe-aici? – ’tui
cum zicea tata

Advertisements

fiorul păcatului

iubirea presupusă ne resetează gesturile, fără iluzii
magia vieţii se sparge –
trăim o autentică, extravagantă amăgire

o alarmă se stinge lent, acum e linişte,
creşte golul încât mă simt
universal

şi începe:

un soi de sentiment al vinovăţiei dă să-ncolţească –
dar se striveşte spontan
respirul e prea fierbinte în seara asta iubito, departeo, preao…

un ţurţur de gheaţă şi un ţurţur de foc
urcă-mpreună spirală spre ceafă –
fiorul păcatului din magie se iscă şi odată învins mă ţine aici

şi totu-i doar pe înţelesul sublimului

iubito stai să dau un like – jurnal de bord


n-am o coajă de pâine în casă
beau dolce cuvèe de colecţie
şi citesc il messaggero de ieri
l-am luat (şi ce dacă mă vede lumea) îl lăsase un
plictisit (ca şi mine) de griul banal al decorului (eu şi el
vedem pesemne doar spaţiile goale dintre culori)
pe bancheta de alături în metrou
am fost (nu v-am spus) să-mi caut de muncă
la colloquio domnul acela voia (de parcă treaba lui era doar să vrea) un muncitor
iar eu m-am prezentat ca boul, cu cravată şi guler apretat (ca în România)
cordial mi-a oferit scaunul lui – nu m–am prins de mişto
azi stau toată ziulica şi număr necojile casei
intru pe facebook, deschid agonia, dau like-uri prosteşte, deschid agonia
beau direct din sticlă ca golanii (doamna mea este la muncă, nu mă vede…)

la Roma pot fi un bun jurnalist (mi-am dat seama de asta
citind ziarul de ieri – şi după gustul vinului spumant)
este o risipă de frumos în oraş
este o risipă de români pe şantiere, în casele bătrâne,
sau coconoase
dimineaţa la şase vezi oameni bând bere Peroni şi ştii
că ăia sunt conaţionalii tăi şi te umple un soi straniu de mândrie
mai rar vezi un landou de care să nu atârne o dădacă vorbind la mobil
româneşte

totuşi era bine să mă fi dus îmbrăcat de lucru

sună la… (stai un pic, nu mă deloga, vin imediat) e poştaşul
m-a minţit la interfon, era un comis voiajor, voia (obligatoriu) să-mi vândă
noua poţiune miracol antistress – par eu stresat?
abia am reuşit să scap de el, acum uite, chiar am nevoie de poţiunea magică
s-a terminat cuvèe-ul de colecţie şi (mai rău nu se putea)
a căzut netul – noua manieră apocaliptică de a trăi sfâşiat de actualism

voi ce spuneţi? A, în România-s salariile mici şi nu….
dar aveţi internet, aveţi coji, aveţi tensiunea mare
şi-o ţară al naibii (in/util) de frumoasă

nici trei săptămâni
atât a avut termen de valabilitate italienitatea mea
că m-a şi năpădit dorul…

totuşi era bine să mă fi dus îmbrăcat de lucru

la Roma pot fi un bun jurnalist, mi-a zis-o aseară chiar doamna,
mi-a apretat altă cămaşă, aşeza ceva într-o valiză, nu cumva plecăm în vacanţă?…
presimţeam eu o supriză, mă mânca tălpile a drum,
ea murmura printre dinţi ceva despre jurnaliştii mamii lor

iubito stai să dau un like, numai unul şi gata,
frumoasei zile romane ce va să vină… (ecou târziu: bine,
mâine, cât sunt la serviciu, nu lăsa metroul năclăit în ziare…)
a spus de fapt altceva şi în semn că mă înţelege mi-a lăsat
o sticlă de şampanie lângă pernă. (o ţinea ascunsă de pe vremea când
nu eram jurnalist)

în vreme ce scriu acestea


tu
nu mă iubeşti

spune ochiul stâng celui drept
deşi suntem înhămaţi la aceleaşi dure privelişti
drumul de piatră rea
– fiecare vedem doar propriile năluci

tu nu mă iubeşti, spune copilul în pântece
tatălui ce priveşte femeia
ca pe un incubator industrial, nemaiţinând-o de mână

tu nu mă iubeşti, spune cercul triunghiului ascuţit ţâşnind
ca un lăstar libertăţii niciodată-înţelese de oameni

tu nu mă iubeşti, spune bobul de nisip unui val
care-i întoarce spatele şi pleacă, părându-i pentru totdeauna

tu nu mă iubeşti, spune nepoţelul de patru ani
bunicului care se lasă prea cu uşurinţă înmormântat astăzi
– tu ai cerut să pleci şi copilăria mea
rămâne văduvă

tu nu mă iubeşti, spune ultima bancnotă
celei de deasupra marelui teanc
– eşti fluturatică, mergi bisexuată din mână-n mână

tu nu mă iubeşti, spune umărul stâng celui drept
iei cu egoism totul asupra ta şi te îndepărtezi de şira din ce în ce
mai curbată
– să caut acestor vremuri şi un al treilea umăr, fie şi numai de încurajare

tu nu mă iubeşti, spune omului prins în chestiuni materiale
iubirea rămasă
tangentă pe rotundul firii omeneşti mereu nemulţumită
sau văzută cu sacii în car – pe mine ar trebui
să nu mă lipseşti de hrană şi nu ştii nici acum că eu
nu mănânc decât cu gura flămânzilor
hrăniţi de tine

tu nu mă iubeşti, spune poetul hârtiei
– vei scrie de astăzi doar pe coala cerului
cititorul va da norii cu mâna cum dai pagina, întineri-vor pădurile
…………………….
tu nu mă iubeşti
îmi spune iubita în vreme ce
scriu acestea

,,Mă”

am ajuns
să-mi vorbesc cu …dumneavoastră,
să-ntorc într-o parte privirea jenat
când prin vitrine trece oglindindu-se
infatuarea, nu-mi mai ajung cu prăjina la nas…
am ajuns să-mi fac ghetele, să-mi duc servieta,
să mă salut slugarnic şi să-mi răspund slugarnic cu
da domnule

dar mă văd eu acasă, acolo,
gol şi năpădit de pudori
cuminte şi… deja după o cană cu vin
cum încep să cânt ca maestrul Dinică (odihnească-se-n pace)
şi iese românul din ,,dumneavoastră’’
vesel, ironic, cu băga-mi-aş-ul la purtător
cum îmi zic prefăcut mânios: ,,mă, ce stai,
mai adă o cană!’’

mă striveşte

mă săruţi ca pe morţi
cu o lacrimă ascunsă sub pleoapă
şi nu pentru mine
frămânţi o eşarfă imaginară şi-ţi doreşti
s-o fluturi iminent într-o gară definitivă
mi-ai da orice
şi de fapt nimic
deşi suntem alături şi păşim în aceeaşi direcţie
umbrele ne sunt contra:
a mea cuminte, a ta răzvrătită, întoarsă
nici n-ai vrea să vezi cum eşti înăuntru
câţi ochi de bărbaţi stau înfipţi ca într-un insectar
şi ai mei, desigur
nici n-ai vrea să evoci (fie doar pentru tine) ultimul pat
nici cu cine s-a întâmplat
rupi eşarfa cu mâinile sticloase, tăioase
ai fi în stare să zideşti de una sigură gara aceea la nevoie
bănui chiar că tu n-ai zâmbit niciodată
nu crezi în îngeri
zeii tăi sunt cu chirie în dormitor
şi-mi spui cu ochii (ştii că-nţeleg) că tu n-ai săruta
niciodată un mort
o iau drept compliment şi te răsplătesc cu o favoare
mă arunc în faţa trenului tău închipuit

umbra surâsului mă striveşte

Ceasul iminent (canonul întâi)


1
nu, nu stinge lumina niciodată
niciodată…
acoperă-ţi urechile,
vine
vine o muzică, o rază
vine un sens straniu pentru orice lucru
niciun simţ nu-ţi poate traduce ce se întâmplă
acoperă-ţi mâinile, ochii, nările
nimeni să nu fie găsit gol
este clipa marelui salt

lasă hainele, nu despre ele poate fi vorba, ne-gol e altceva,
aici este paroxism, ego total, senzaţie de înec
şi zbor totodată –
sus nu este sus, doar cel care urcă ştie

2
fata cu buzele albe aşteaptă
mi-este teamă, n-o sărut,
dacă iau vreo boală…!

3
sunt în cruciadă, apăr întrerupătorul,
nimeni
să nu stingă lumina fie şi din greşeală
sau instinct –
aici e o rugăciune, un psalm modern

4
ţi se pare că tremur, eu nu tremur,
tu priveşti iubirea ca pe o boală sau handicap
nimeni nu o are
fără să-i fie gaz
(lasă, citeşte mai departe)
priveşti poezia doar în sufixe – numai ea, ploaia
scrie cu rimă perfectă
singura care poate să facă risipă

5
nici n-ai simţit

saltul a trecut
încordarea ta e inutilă

6
(fata de calcar muşcă gnunchiul
tălpi demult nu mai am)

7
copilul din flori de cretă şi siliciu
urcă pe tipsia de mercur şi sare, lipseşte privirea –
lumea se uită la el doar cu găvanele

8
nimeni
n-a murit destul
fiecare s-a întors la aceleaşi irosiri, târziu agregării în gaz

9
erori, ispite, risipă şi năluci – bagajul de mână

foiţă de ceapă azi cerul

calc muchiile străzii, mă frige fruntea
de aceleaşi praguri zbătând
(e o zi demnă celor care mor)
– fata cu buzele albe aşteaptă

10
nicio lumină nu-i de prisos
niciun om în plus
nechemat
creta se expande, plouă
cu rugile toate spăşite, se întorc

11
cine a ştiut? …era şi un întrerupător general
şi ascuns
întors din cruciadă rănit şi învins
sărut fata cu buzele albe – doar himeră

am atins torţile bagajului meu, torţi spirale
şi acum… chiar nu mai contează ce priveşti, nici cum,
îmbracă-te
întâmplatului salt nu-i păstrează eoul nimic

– canonul ţi-a fost o-ncercare şi
ai pierdut