partirò

aperta alla brezza fresca del fiume
la mia finestra si scioglie lentamente –
quante volte i miei occhi
hanno imparato qui a piangere
o a nutrirsi con la luce della speranza sottile, mai abbastanza…!
domani partirò lungo il fiume in su
non avrò con me i soliti bagagli come si andrebbe in vacanza
soltanto uno specchio e
le chiavi del mio passato

Le parole che non ti ho detto

 

L’amore non si comprende con le parole

Si tace. E il tacere e un urlo che arriva oltre può arrivare ogni più potente strillo umano …

Questo tacere crea l’avvenire, crea l’attimo, la luce, crea i fatti che  avverrà l’amore e non lo pregiudicherà…

L’amore è sacrificio… Quando ami non si parla d’orgoglio, né di te…

Taci se ami, taci quello tacere vivo, che parla da se su tutto quello che non comprendi

 

Altrimenti sarà soltanto il bisogno d’amore

cambiato per l’amore

vis desluşit…

sufletul nopţii răsuflă parfum de temeri
cu rădăcini în amintiri fără stăpân
mai multe vietăţi ca ziua poţi să numeri
– şi pentru asta lesne visul mi-l amân

şi mă cobor în arealul cvasi-sferic
de ne-nţeleasă mirare şi frică devin mai mic
ajuns aici aş crede că-n ditai întuneric
e oarbă Moartea şi nu ia nimic…

sau tot ce ziua ea culege-n gheare
depune pe acest tărâm de nelumină
iar c-am putut păşi aici nu e o întâmplare
nici premiu la un merit, nici plata la vreo vină

e doar descoperire când încercat de chin
să înţeleg unde-i viaţa vie şi plenară
în starea de vis, în visul însuşi? – ţin
iată, să sparg o îndoială – sau… e afară?

în coaja nopţii ziua-i concepută
din ea se naşte după ce-o poartă-n pântec,
cu spirale nevăzute, aşa e începută
pe linii de portativ al unicului cântec

în vraja adormirii închipuita pace
păstaia de miracol a plesnit
un firicel de rază creşte, se preface
în Soare nou. Astfel visu-i desluşit:

realul e-o proiecţie a ceva
creat în taină, gând ori gest oniric
lumina este cântec şi viaţa-i tot aşa
Universul în esenţă-i liric

tărâmul zilei şi cu cel al nopţii împart
întregul scufundat în aparenţă
care în infinite cioburi este spart
şi se expand’apoi în abundenţă

ai zice că-n secundă încape
o zi şi-o noapte, o lună sau
un an, o eră… Totu-i aici aproape.
– fiind acestea pot lesne visul să-l reiau…

testo bilinguo italiano-rumeno: vano din lusso – zadar de lux

zadar…  de lux

ne batem gura de pomană

vom sfârşi ştirbiţi, ai să vezi…

toată zbaterea asta să părem lumii cumva

– mereu cum vrea ea

şi nu ne prea pasă cum părem nouă

– să nu mai spun de cum părem cerului…

vorbim de iubire ca despre o halcă în sânge

ca despre un tablou, tu aproape monalisă – eu un fel de

erou sau… rege fără regat,

ca despre zborul neterminat,

ca despre zei, emulându-i

ne batem gura de pomană şi vom sfârşi ştirbiţi,

ai să vezi

 

Vano di lusso

sbattemmo la bocca per niente

finiremo senza denti, vedrai …

tutta questa lotta per sembrare al mondo in qualche modo –

sempre quello che vuole lui

e non c’importa quello che sembriamo a noi stesi

– per non dire di quanto sembreremo ai cieli  …

parliamo stese volte d’amore come si fosse un pezzo di carne sanguata

come di un quadro, tu quasi Gioconda – io un tipo d’eroe

o … un re senza regno,

come di un volo incompiuto

come di dei, imitandoli…

la bocca che lotta per niente e finiremo senza denti,

vedrai

 

testo bilinguo: che bello soffro – ,,cât de frumos sufăr…’’

o oglindă se privea în altă oglindă
şi acesta  într-alta şi tot aşa…

la un presupus capăt, aleatoriu,
nimic

acest nimic e profund precum orice nimic ante big-bang
acest nimic aştepta să se facă mare, ni-mare…

răs-oglinditul creă un simulacru de mândrie
emulând fudul întâiul lucifer

cine creă oglinda?… ce-a fost mai întâi
oul de oglindă sau oglinda?…

ecou răsfrânt:

pentru ca zadarul să devină de… lux trebuia  etaloane…

şi cum fără oglinzi?…

cine-i mai …etalon?…  eu oglinditul sau acela din carnea oglinzii?…

tălmăcire: chip şi-asemănare, chip şi asemănare şi chip…

oglinditul s-a spart, a plesnit de sine, cioburi luceferici împânzind spaţiul
aici nu poate fi vorba de merit, de vină – procese intentate oglinzii
totu-i din culise, din lumină, din premise, unghiuri şi intenţii…

se oglindea oglinda în chip-arhetip… desăvârşind zadarul

eu puteam ţine doar rama pe care scrie undeva cu litere minuscule:

,,cât de frumos sufăr…’’

,, che bello soffro…”

uno specchio si guardava in un altro specchio 

e questo in altro, poi in un altro, e così via … 
ad una presunta fine, casuale, c’è il niente 
questo niente e profondo come ogni niente ante-big bang 
che si aspetta di farsi grande … 
il rispecchiato sta creando una parvenza d’orgoglio 
imitando l’arroganza di primo Lucifero 

ma chi creò lo specchio? … quale è stato il primo 
uovo-specchio o lo specchio? … 

eco riflesso: 
per diventare il vano uno di lusso si voleva uno standard
e come si poteva senza gli specchi? … 

chi è più … standard? … Il rispecchiato o la carne di quello specchio? … 
interpretazione: immagine e somiglianza, immagine e somiglianza e immagine …
il rispecchiato scoppio da se, schegge, stelle borchiati sullo spazio 

non ci possono essere alcun merito né colpa – cause fatte allo specchio 
tutto c’è nel retroscena, la luce, gli angoli e le intenzioni … 

lo specchio si specchiava nell’immagine archetipo … perfezionando il vano 
io soltanto potrei tenere il telaio che da qualche parte con lettere minuscole c’è scritto:
,,che bello soffro …” 
 

L’ultimo bus notturno

(ho provato di tradure il testo rumeno postato oggi, di sicuro non è molto riuscito)

 

Polveri fini sta gocciolando dal cielo  ossidato,

il tramonto  sembrerebbe che venisse prima da alcuni, o

loro stesi entrano per sbaglio … chissà…

 

una brezza sottile, sottile di profumo,

come una volta i detersivi

porta da un piano  sovrapposto una proiezione di un pomeriggio.

 

quello…

 

dove  vado al primo incontro: – lei un ologramma generico,

abbracciata da molti più volte come lei sapeva – il mio pensiero

e stato audace e naturale, non come me timido, imbranato

 

l’emozione egoista alla volta, sorseggiandola,

lasciando a me soltanto l’intenzione

– che ancora la ho intatta

 

stasera qui

dalle polveri del miracolo, cerco di  spietrire Anna nascosta molto tempo fa

in pietra-sul-pietra di un sogno che si voleva  senza macchie – la gioventù…

 

il gesto rimane in aria, interratta l’occhio e il respiro fino al…

 

un claxon rompe questo presente in migliaia di frammenti,

migliaia di altri corpi sconosciuti emergenti sul loro conto con uno strano domani passato

confuso, prendo  il bus di notte, l’ultimo… e scivoliamo insieme per Orione